Undeva la sfârșitul anilor 60, John (fără nume de familie), scriitor liber-profesionist, strânge material pentru o carte despre ziua de 6 august 1945 când a fost detonată prima bombă nucleară deasupra Hiroshimei – așa cum acum se fac atâtea filme și se scriu atâtea lucruri despre atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite. Cu un asemenea subiect, din carte nu poate lipsi povestea părintelui bombei nucleare, fizicianul laureat al premiului Nobel Felix Hoenikker. Dar cum acesta a murit în urmă cu ani buni, lui John nu‑i rămâne decât să‑i contacteze pe cei trei copii ai acestuia, Angela, Frank și Newton, și să afle povestea zilei de 6 august din perspectiva lor. În călătoria lui în Ilium, New York, unde locuise și muncise răposatul eminent, John începe să dezgroape lucruri cu cât mai neașteptate, cu atât mai periculoase pentru întreaga omenire.
As Bokonon says: Peculiar travel suggestions are dancing lessons from God.
Nu am avut prea mult contact cu romanele lui Kurt Vonnegut, singurul pe care l‑am citit în afară de acesta mi‑a lăsat un gust cam neplăcut; Cat’s Cradle e însă mult deasupra lui și aș îndrăzni să‑l numesc unul dintre cele mai bune romane SF pe care le‑am citit. Structurat în numeroase capitole de doar câteva pagini, aproape fiecare dintre ele ar merita o discuție în sine. Vonnegut concentrează în fiecare câte o temă, o satiră, o întorsătură la care nu te‑ai fi așteptat, atacând cu sarcasm și umor negru ideile luate de bune de majoritatea oamenilor, de la sufletele pereche la visul americanilor de a fi iubiți peste tot – o, ce remarci atât de relevante și acum, în contextul luptei contra terorismului – de la imparțialitatea oamenilor de știință la iluzia că publicul larg înțelege ceva din descoperirile lor și că le pasă de asemenea subiecte, de la infailibilitatea procesului de justiție la falsele asocieri pe care oamenii le construiesc, pe baze naționale, familiale, etnice, ș.a.m.d., – granfalloon
în terminologia bokononistă – și care nu servesc decât la a ne separa artificial de cei care rămân în afara grupului. Multe sunt frazele cu înțeles dublu și sunt sigur că voi descoperi mai multe când voi reciti cartea.
Only, after they roasted him
, Hazel recalled blandly, they found out he hadn’t murdered his son after all
.
Americans
, he said, quoting his wife’s letter to the Times, are forever searching for love in forms it never takes, in places it can never be. It must have something to do with the vanished frontier.
[…] The highest possible form of treason
, said Minton, is to say that Americans aren’t loved wherever they go, whatever they do. Claire tried to make the point that American foreign policy should recognize hate rather than imagine love
.
So I looked at the people she loved. What she had trapped in plexiglass, what she had trapped like fossil beetles in amber, were the images of a large part of our karass.Temele majore sunt de asemenea multiple: într‑o primă etapă suntem împinși să reflectăm la moralitatea progresului științific, la gradul de responsabilitate al omului de știință față de rezultatele muncii sale. Pe lângă „onoarea” de a fi unul dintre arhitecții bombei atomice, dr. Hoenikker are la activ o altă descoperire potențial fatală pentru viață, gheața‑9*, o variantă cristalină cu un punct de topire ridicat și mai stabilă decât cea obișnuită, astfel încât o singură atingere transformă apa obișnuită în gheață‑9. Vă puteți imagina ce s‑ar întâmpla dacă substanța ar ajunge în contact cu oceanele Terrei… Deși imaginea doctorului care reiese din relatările celorlalte personaje e cea a omului de știință perfect, care urmărește cercetarea doar de dragul setei de cunoaștere, fără nici un fel de interes material, autorul pune în balanță viața acestuia de familie, neglijarea soției și copiilor, care pun într‑o altă lumină personalitatea sa. Până la urmă oamenii de știință trebuie să fie în primul rând oameni și să se gândească la consecințele faptelor lor, ca oricare dintre noi. Ca o paralelă cu lumea reală, descoperirea scapă rapid din mâinile creatorului și ajunge în cele la fel de puțin responsabile ale celor trei copii ai săi – așa cum bombele atomice au fost luate de sub controlul cercetătorilor de generali și oameni politici.
He had made a chip of ice‑nine. It was blue‑white. It had a melting point of one-hundred-fourteen-point-four-degrees Fahrenheit.
Sometimes I think that’s the trouble with the world: too many people in high places who are stone‑cold dead.
Of all the words of mice and men, the saddest are, It might have been
. Partea a doua a cărții se transformă încet într‑o alegorie a crizei rachetelor din Cuba, cu cele două mari puteri nucleare, SUA și URSS, confruntându‑se pe teritoriul unui mici republici bananiere fictive din Caraibe, condusă de "Papa" Monzano, un dictator strict, dar fervent susținător al Statelor Unite. Aici însă se dezvoltă și o altă temă des abordată de Kurt Vonnegut, cea a condiției umane, spusă prin intermediul religiei ficționale a lui Bokonon. În epopeea lui Lionel Boyd Johnson, de la dezertor din rândul pușcașilor marini la lider religios persecutat, se strecoară și o mică aluzie la Sirenele de pe Titan, și anume un membru al ilustrei familii Rumfoord. Exemplu perfect de religie ca drog al maselor, Bokonon o creează pentru a distrage atenția locuitorilor din San Lorenzo de la problemele lor de nerezolvat, refăcând la nesfârșit scenariul antic al luptei Binelui – Bokonon – împotriva Răului – Dictatorul. O religie folositoare întemeiată pe minciuni, așa cum e caracterizată chiar în roman, o religie care se preocupă mai mult de sufletul omului decât de voința Domnului. Un melanj eclectic de iubire creștină, agnosticism, maniheism și credință în destin, bokononismul joacă un rol crucial de‑a lungul întregii cărți și servește să sublinieze concepția pesimistă a lui Vonnegut, că viața nu are un scop în sine, că valorile umane cele mai în prețuite occident – iubirea, religia, liberul-arbitru – sunt simple iluzii pe care ni le țesem în drumul către moarte pentru a ne ascunde limitele de care altfel ne‑am lovi în fiecare moment, pentru a ignora forțele care ne guvernează viețile fără să fie sub controlul nostru. În special conceptul de Dumnezeu e luat în vizor, i se pun la îndoială motivele și metodele. Cred că cea mai relevantă scenă în acest sens e momentul în care Frank scutură un borcan plin de insecte pentru a le face să lupte între ele pentru propria lui distracție – îmi pare evident că Vonnegut face o paralelă aici cu oamenii, niște simple furnici în borcanul unui Dumnezeu plictisit.
They won’t fight unless you keep shaking the jar. And that’s what Frank was doing, shaking, shaking the jar.
Maturity, the way I understand it
, he told me, is knowing what your limitations are
. He wasn’t far from Bokonon in defining maturity. Maturity
, Bokonon tells us, is a bitter disappointment for which no remedy exists, unless laughter can be said to remedy anything
.
Bokonon tells us it is very wrong not to love everyone exactly the same. What does your religion say? Indiferent dacă ești de acord cu concepția autorului, cartea rămâne superb scrisă, cu întorsături surprinzătoare de fraze care schimbă semnificația unui întreg capitol, cu ironie bine-dozată și umor negru, cu refrenul As it happened -
menit să întărească la fiecare repetare ideea de predestinare; cu pasaje mișcătoare, cum este rugăciunea bokononistă pe patul de moarte, un veritabil mit cosmogonic concentrat în trei pagini de text, și cu personaje umane prin defectele lor mai mult decât prin calități. Și dacă după mai mult de jumătate de secol am reușit să nu ne distrugem complet într‑un război nuclear – deși ne‑am lovit de alte probleme – poate mai există speranță și pe alte fronturi. as it was supposed to happen
, Bokonon would say...
Dumnezeu a făcut noroiul.
Dumnezeu s-a simțit singur.
Așa că Dumnezeu i-a spus noroiului:Ridică-te!Privește ce-am făcut, a spus Dumnezeu,colinele, marea, cerul și aștrii.
Iar eu am fost un boț din noroiul care s-a ridicat și a privit în jur.
Ce noroc pe mine, ce noroc pe noroi.
Eu, noroiul, m-am ridicat și am privit ce treabă bună a făcut Dumnezeu.Bună treabă, Doamne!Nimeni în afară de Tine n-ar fi putut s-o facă, Doamne! Eu, unul, cu siguranță n-aș fi putut!Mă simt foarte neînsemnat pe lângă Tine.Singura cale ca să mă simt mai puțin neînsemnat este să mă gândesc la tot noroiul care nu a ajuns să se ridice și să privească în jur.Eu am primit atât de mult, iar restul noroiului atât de puțin...Mulțumesc pentru cinstea făcută, Doamne!
Acum noroiul a ajuns din nou jos pe pământ și se cufundă în somn.
Ce de amintiri are noroiul!
Câte alte grămăjoare interesante de noroi ridicat în picioare am întâlnit!
Ideea nu e atât de ieșită din comun – în prezent se cunosc 15 forme diferite de cristalizare a apei în gheață, deși evident nici una cu asemenea proprietăți extreme. ▲
Post a Comment