30 October 2011

Yasushi Inoue - Pușca de vânătoare

in Bucharest, Romania

Yasushi Inoue Pusca de vanatoareRomanul Pușca de vânătoare e înșelător; amăgește de la început cu numărul redus de pagini, fără să bănuiești adâncimile în care te va conduce; cu titlul, complet neașteptat pentru o poveste de dragoste; cu simplitatea japoneză a stilului aplicată la o poveste universală. Structural, e o povestire „în ramă” – de fapt o ramă dublă: întâi vocea autorului, care se prezintă în roman drept un poet ce contribuie mai mult din întâmplare la o revistă dedicată vânătorii. Poemul său atrage atenția chiar a personajului ce îl inspirase, ascuns de cititori sub pseudonimul Yosuke Misugi pentru a‑și proteja poziția socială influentă. Impresionat de poem, acesta îi trimite poetului trei scrisori, din impulsul de a‑și explica singurătatea în fața acestuia, pe care poetul o capturase atât de bine dintr‑o singură întâlnire și apoi în versuri.

Cele trei scrisori provin de la trei femei din viața lui Misugi: de la soția acestuia, Midori, de la verișoara acesteia, Saiko, care a fost și amanta lui Misugi timp de treisprezece ani, și de la fiica lui Saiko, Shoko. Evenimentul declanșator al dramei lor se conturează a fi sinuciderea lui Saiko după o perioadă de slăbiciune și boală. Fiecare scrisoare conține o dezvăluire legată de această moarte și de cauzele ei, pătrunzând din ce în ce mai adânc în eul ascuns al personajelor feminine. E remarcabil cum se pot transmite atât de multe informații în fragmentele relativ scurte de text, schițând practic în câteva pagini motivațiile și acțiunile personajelor de pe parcursul a multor ani. Cu toate acestea personalitatea lui Misugi rămâne până la final misterioasă și rolul lui în roman pare mai degrabă pasiv: fiecare dintre femei își anunță sau explică decizia în scrisori, fără a cere părerea sau aprobarea bărbatului; lui Misugi nu‑i rămâne decât să se împace cum poate cu schimbările pe care nu le poate influența.

Prima din șirul de trei este scrisoarea de la Shoko, în care aceasta în mărturisește unchiului său că a aflat din jurnalul mamei ei de relația ascunsă dintre el și Saiko; fiica presupune că aceasta s‑a sinucis pentru că nu mai suporta acest secret. Urmează cea a lui Midori, unde recunoaște că știa că e înșelată de ani de zile, aproape imediat după căsătoria ei cu Misugi, și s‑a răzbunat la rândul ei prin numeroase aventuri amintite în paginile scrisorii. Înainte de moartea lui Saiko, ea și‑a confruntat verișoara într‑un moment de furie și presupune că asta a fost cauza sinuciderii. Tot Midori explică prezența puștii de vânătoare, pe care Misugi a îndreptat‑o odată plin de ură spre ea, fără să știe că poate fi văzut, ca și cum ar fi avut intenția de a o împușca. În final Saiko își dezvăluie ce avea pe suflet prin propria voce, de dincolo de moarte, și implicit și adevăratul motiv al sinuciderii.

A iubi înseamnă a fi posedat! Și dacă nu‐i nimic rău că sunt posedat de slăbiciune pentru ceștile de ceai, cum ar putea fi rău faptul că sunt posedat de dragoste pentru tine? [Misugi]

Pentru mine, cel mai semnificativ fragment în înțelegerea cărții nu este episodul central care explică rolul puștii lui Misugi în dramă, ci se află în schimb în ultimele pagini, unde Saiko amintește de o întrebare ce circula pe un bilețel printre vechile ei colege de școală: Ai vrea să iubești? Sau ai vrea să fii iubită?. Aceasta este greșeala pentru care Saiko se pedepsește luându‑și viața: de a fi căutat iubirea alături de Misugi în loc să aibă puterea de a‑l ierta pe fostul soț pentru infidelitatea de care s‑a făcut și ea vinovată mai târziu. Totuși alegerea iubirii e departe de a fi o soluție universală, după cum se vede în destinul lui Misugi, dedicat dragostei către Saiko, dar în final tot nefericit și singur...

Departe de a fi doar un roman de dragoste – mai degrabă un exemplu de cum nu ar trebui să fie iubirea – Pușca de vânătoare atinge subiectul condiției umane, a singurătății absolute în care ne ducem viețile, fără să putem cunoaște cu adevărat nici măcar persoanele cele mai apropiate de noi. În mod evident, în ciuda eforturilor, personajele de față nu găsesc o cale de a trece peste aceste bariere, dând poveștii nota pregnantă de tristețe, tragedie chiar, dar și de autenticitate și forță.

Am înscris recenzia în concursul BookMag pe tema „roman de dragoste”.

Post a Comment